Epifanie
In sfarsit, mi-am zis. Uite lumina! Fraiere! Ha-ha! nu m-ai crezut! Dobitocule, Idiotule, Toma Necredinciosu, ba asta! Baaa... Nu mai zici nimic, vad. Foarte bine! Io ma duc spre lumina, in lumina etcetera, etcetera.
Bine frate, i-am zis eu, avand mari indoieli, ca intotdeauna. Faci ce vrei. Esti mult prea credul, ti-am mai zis chestia asta. Aia nu este lumina, sunt neuronii tai sufocati de lipsa de oxigen. Ti se pare ca-i lumina, nu-i altceva decat creierul tau abia intrat in descompunere, care se amageste cautand sensuri in sinapse muribunde, creatoare de tunele mistice. Nu exista sens, nu exista lumina, nu e nici o incercare initiatica, nici o epifanie... Viata ta n-are nici un sens si tu stii asta, stii dar evident ca nu poti trai cu constiinta permanenta a acestui fapt. Vrei sa vezi iesirea si o vezi, chiar daca nu-i decat strigatul de disperare al unui instinct de conservare care se vede devorat de temeri si constientizari insuportabile.
Ba nu...
posted by indicibil @ 9:50 AM
0 Comments:
Post a Comment
<< Home