Epifanie
In sfarsit, mi-am zis. Uite lumina! Fraiere! Ha-ha! nu m-ai crezut! Dobitocule, Idiotule, Toma Necredinciosu, ba asta! Baaa... Nu mai zici nimic, vad. Foarte bine! Io ma duc spre lumina, in lumina etcetera, etcetera.
Bine frate, i-am zis eu, avand mari indoieli, ca intotdeauna. Faci ce vrei. Esti mult prea credul, ti-am mai zis chestia asta. Aia nu este lumina, sunt neuronii tai sufocati de lipsa de oxigen. Ti se pare ca-i lumina, nu-i altceva decat creierul tau abia intrat in descompunere, care se amageste cautand sensuri in sinapse muribunde, creatoare de tunele mistice. Nu exista sens, nu exista lumina, nu e nici o incercare initiatica, nici o epifanie... Viata ta n-are nici un sens si tu stii asta, stii dar evident ca nu poti trai cu constiinta permanenta a acestui fapt. Vrei sa vezi iesirea si o vezi, chiar daca nu-i decat strigatul de disperare al unui instinct de conservare care se vede devorat de temeri si constientizari insuportabile.
Ba nu...
blogalizare
Un jurnal este mai degraba un motiv de deprimare decat de descarcare a balastului emotional. Jurnalul este un pretext pentru cultivarea patetismului fara margini, pentru mangaierea pe crestet a megalomaniei si eventual pentru libera exprimare a urii de sine. Interiorizarea excesiva nu duce la nimic bun, doar o miscare lenta, spiralata in jos.
In jos, mai jos… coboram sub pamant. Atentie, inchideti ochii! Urmeaza ultima statie, cea mai departata de casa. Caile de acces spre suprafata sunt inchise. E inventar: se numara in sine visele spulberate pe sine. Pentru reascultare mesajului, apasati tasta 1. Pentru a rataci in continuare spre nicaieri, inchideti la loc ochii!
Prin ce se deosebeste un blog de un jurnal? Blog-ul iti permite sa fi superficial. Iese din climatul deprimant al autoizolarii intr-un permanent monolog schizofrenic si te duce cu gandul la o forma alienata de socializare. Alienata, alienata dar e socializare. E aproape „cool”, ce mai! Narcisismul e in continuare acolo, la fel si nevoia de afirmare, asa ca de ce nu? What the heck, cum ar spune romanul!
Va rugam sa grabiti urcarea! Ne grabim sa ratacim... Inchideti ochii, oricum nu vedeti nimic!
